Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea.
Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. Evanghelia dupa Ioan, capitolul 4, versetele 3 la 6.
Citind acest pasaj am fost adanc impresionat de daruirea, sacrificiul de sine de care a dat dovada Isus Hristos, Domnul nostru.
Era Dumnezeu dar in mod constient a ales sa nu se foloseasca de capacitatile ce decurgeau de aici. In schimb, primea de la (Dumnezeu) Tatal toate resursele necesare pentru a infaptui toate minunile descrise in Evanghelii.
A vindecat lepra, a oprit furtuna, a hranit mii de oameni din nimic, aproape, a inviat morti. Avea puterea aceasta. Si totusi, in drumul pe care trebuia sa-l parcurga spre Galilea, a mers pe jos, prin praf si prin caldura. Nu e impresionant? Sa poti sa ajungi instantaneu acolo, sa poti sa plutesti pana acolo si totusi, sa alegi sa respecti conditia de om si sa parcurgi distanta aceea pe jos chiar si cand ai obosit.
De ce? Sau pentru cine? Trebuia sa predice Evanghelia unei femei.
Aceasta inseamna daruire.
Aceasta inseamna dragoste.
Si:
Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Epistola lui Pavel catre Evrei, capitolul 13, versetul 8