• 31Dec

    Intalnim in multe ocazii de suferinta sau neimplinire sau pierdere expresii de genul: “Esti pus la proba” sau “Domnul te incearca” ori alte expresii similare. De fiecare data luam aceste intamplari ca pe un extemporal prin care Dumnezeu ori ne pedepseste ori vrea sa vada (a se citi “afle”) cat ii suntem de credinciosi sau cata credinta avem ori cat Il iubim etc. Numai ca aceasta perceptie este total falsa si genereaza in noi o atitudine si simtaminte nepotrivite.

    Aceasta viziune despre greutatile vietii nu ia in calcul urmatoarea realitate:

    …de departe îmi pătrunzi gândul.
    Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele.
    Căci nu-mi ajunge cuvântul pe buze şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Psalmi 139:2-4.

    Dumnezeu cunoaste totul, stie totul si nu are nevoie de teste sau testari pentru a descoperi lucruri noi.

    Asadar, ceea ce noi numim incercari sunt intr-adevar incercari. Numai ca rostul lor este altul. Si ca sa le privim intr-o lumina cat mai corecta ar trebui sa le spunem ocazii. Pentru ce ocazii?

    … şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Ioan 15:2

    Ocazii de crestere.

    In situatii grele, dificile avem posibilitatea, unica poate, de a ne cunoaste cu adevarat, de vedea la ce nivel suntem in anumite privinte. Si, odata cu aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu putem face si trebuie sa facem corecturile ce se impun. Altfel, testarea va trebui reluata cu alta ocazie. Si nu ne place, nu-ia asa?

    Deci

    … toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Romani 8:28.

    Sa nu uitam acest lucru niciodata.

    Tags:

  • 29Dec

    "Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.

    Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi va şti orice făptură că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov."

    Te confrunti cu probleme? Ai vreo slabiciune care te darama sau iti face mult rau? Este vreun obicei in viata ta care te subjuga si de care ai vrea sa scapi? Ai vrasmasi puternici care iti vor raul?

    Atunci, fagaduinta de mai sus este pentru tine. Cere in rugaciune implinirea ei dupa care crede ca ai primit deja raspunsul. Si-l vei avea.

    De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. Evanghelia dupa Marcu capitlul 11 versetul 24 (Marcu 11:24)

  • 22Dec

    Craciunul, in esenta face referire la Isus Hristos. Si in aceasta perioada a anului este poate cea mai importanta sarbatoare.

    Dar…

    Citeste tot…

    Tags: ,

  • 22Dec

    De ce? Simplu.

    Sfanta Scriptura spune si ne indeamna in EPISTOLA LUI PAVEL CATRE EVREI:

    Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

    Citeste tot…

    Tags:

  • 17Dec

    Pai, pe vremuri, daca aveai ocazia sa te intalnesti cu regele/imparatul sau daca puteai fi primit de el era o onoare. Si cu cat pozitia ta sociala era mai putin valoroasa cu atat era mai mare onoarea. Citeste tot…

    Tags:

  • 16Dec

    Iata un exemplu de rugaciune:

    Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus, şi au început să strige: “Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
    Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: “Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Evanghelia dupa Matei capitolul 20, versetele 30 si 31.

    Citeste tot…

    Tags: